Supararile Ciulendrei: Azi, Metroul

- Un om in varsta sau un om invalid nu poate folosi metroul nostru. Statiile care au scari rulante poti sa le numeri pe degete, si oricum daca le au la iesirea spre exterior nu e musai sa le aiba si de la peron spre aparatele de taxat. Scarile rulante sunt (cu FOARTE PUTINE exceptii, eu o stiu doar pe cea de la Universitate) exclusiv pentru urcare, ca si cum coborarea ar fi o chestie mult prea simpla pentru un batran cu incheieturile obosite. Sau pentru un om invalid.

- In unele statii curentul facut de plecarea / sosirea / intersectarea trenurilor in statie este echivalent cu o tornada. Senzatia este de nedescris (da, normal ca noi teoretic nu stim ce-i aia tornada), hainele iti sunt pur si simplu smulse de zici ca se vor rupe, toate gunoaiele aruncate pe jos se ridica luate de vant si te lovesc peste ochi, in cap, iti intra in gura iar daca mergi impotriva curentului inaintarea devine o problema serioasa. Exemplu concret: statia Brancoveanu.

- Statiile arata jalnic. Si nu ma refer la felul in care au fost construite. Am mers cu metroul si la New York, si la Paris si la Praga si la Londra si credeti-ma avem un metrou decent (fata de ala de la New York oricum e lux). Este insa felul in care au fost lasate toate in paragina: plafoanele (smulse cu totul in unele statii), usile de acces ruginite, nevopsite cred de cand au fost date in folosinta; luminile – chioare, plafonierele sparte, neinlocuite. Unele intrari / iesiri in / din statii sunt de-a dreptul inspaimantatoare. Nici cel mai oribil ghetou nu arata asa. Exemplu concret: Statia Stefan Cel Mare.

- Legaturile intre “magistrale”: Accesul intr-un nod atat de important cum e Piata Victoriei (1 si 2) este haotic. Lumea se inghesuie alergand pe acelasi culoar si pe aceleasi scari venind din doua directii diferite. E tare de tot si trebuie musai sa fiti o data pe-acolo la orele de varf. E ca o lupta, si castiga ala care da mai tare coate si branciuri ca sa inainteze. Unii vor sa iasa la suprafata altii vor sa schimbe “magistrala”. Oricum ar fi, trebuie sa tai calea unui regiment grabit ce merge umar la umar, ba uneori alearga umar la umar sa prinda trenul din care tu tocmai ai coborat.

- Scarile. (Nu cele rulante. Ca intre timp au reusit sa schimbe o parte dintre ele. N-a durat nici un an, timp in care cele vechi au fost evident, oprite, printr-o logica greu de inteles chiar daca nu muncea nimeni la ele. Dar aveam un mare panou cu scuzele regiei lui peste pentru neplacerile cauzate pe care ma mir ca nu au aparut scuipati si injuraturi.) Scarile gri-cenusii, fara nici o bordura fosforescenta care sa iti indice ca ele exista, scarile ciobite si tocite, cu margini lipsa, unde piciorul ti se duce in gol, scarile care – nu stiu daca ati observat - sunt prea inguste, nu intra pe latimea unei trepte un pantof numarul 43 cred .. Scarile care toata iarna asta au fost – la exterior – pline de zapada cu gheata dedesubt, ba chiar cu denivelari. Scarile care dau intr-o mare baltoaca cand ploua pentru ca nimeni nu se catadicseste sa o asfalteze.

- Bodyguarzii: Eu nu am vazut atatia bodyguarzi pe metrul patrat nici la banca. Eu cred ca fiecare angajat la metrou e obligat sa aduca cu el si un prieten sau o ruda pe post de bodyguard, la angajare. Odata aveau sedinta as zice dupa cum dezbateau stransi in fata ghiseului si i-am numarat: OPT. Sper din tot sufletul ca erau si cei din statie cat si unii din tren. Sau poate ca venisera din mai multe statii.

- Indicatoarele: Cand cobori din tren ramai pironit pe loc, tinta sigura pentru obisnuitii locului care te imbrancesc si discret (sau nu) te-njura, pentru ca nu stii in ce directie sa mergi ca sa iesi si tu mai aproape de obiectivul vizat. Ceva indicatoare mai gasesti – dar nu poti conta pe asta – de-abia dupa ce ai urcat de pe peron dar atunci s-ar putea sa fie deja prea tarziu. Exemplu concret: cazul meu in statia Obor, cand am vrut sa ies in fata magazinului Bucur. Am iesit pe Calea Mosilor. Si ma consider o persoana foarte orientata-n spatiu.

- Programul de mers al trenurilor la orele de varf: stiti la ce interval circula in mod oficial trenurile pe directia Piata Victoriei – Obor? Dimineata la ora 8:30? La sase minute. Teoretic. Practic si la opt minute. Timp in care lumea se aduna pe peron ca la manifestatie pentru ca trenurile pe "magistrala 1" - ce iubesc cuvantul asta - circula si la un minut si jumatate si va dati seama de cate ori intra 1.5 in 6 si deci cam cate serii de calatori care "schimba" se aduna pe "magistrala 3".

Ce s-a schimbat la metroul bucurestean de cand am mers eu prima data cu el (prin 1983 sa fi fost)?
Pai, sa fie trenurile si aparatele de acces / taxat. A, si partial niste scari rulante. Mai stie cineva ceva? Sa nu imi ziceti de ecranele de publicitate pentru care iau o gramada de bani sau de automatele de bauturi si snacksuri. Si pentru ce sunteti nemultumiti domnilor de la Metrorex? Si pentru ce faceti greva? Si pentru ce vreti mai multi bani?

Si last but not least, pentru ce ii dati motive Ciulendrei sa se enerveze?

*fotografia folosita in postare este de aici.

Supararile Ciulendrei

Nu stiu de ce – probabil din cauza stresului din ultima perioada – am tendinta sa vad numai lucrurile urate si enervante din jurul meu. Si cum bietul Bucuresti are in ultimul timp o oferta foooarte bogata in sensul asta, aproape ca nu mai imi vine sa privesc in jur. Imi vine sa merg pe strada asa, cu ochii in pamant, sa-mi vad doar varfurile botinelor si-atat.

Pana sa renunt la masina – nervii mei nu mai rezistau celor doua ore dus si doua ore intors petrecute zilnic in masina, cu o medie orara de 10 km la ora - si sa devin pieton, Bucurestiul imi arata bucuros toata mizeria lui folosindu-se in mod sugestiv de traficul auto prin care scotea la iveala nesimitirea responsabililor cu drumurile, semafoarele, sistematizarea traficului etc. dar si a soferilor. Ba mai mult, in zecile de minute petrecute prin intersectiile blocate puteam admira si cladirile paraginite, uratite, nepotrivite, kitchoase ce fac din Bucuresti cea mai urata capitala in Europa. Nu ca le-as fi vazut chiar pe toate dar credeti ca Roma, Amsterdam, Madrid, Oslo or fi mai urate ca Bucurestiul?

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult odata ce am inceput sa calatoresc cu metroul si sa merg destul de mult pe jos (in afara faptului ca, yay, thanks god!, am mai slabit un pic). Ei da, ma lovesc si aici de nesimtirea autoritatilor dar si a oamenilor cu care calatoresc. Ma intreb de multe ori daca e ceva in neregula cu noi, ca natie; un timp mi-am spus ca nu suntem mult diferiti de altii, e doar sistemul cel care nu functioneaza. Dar dupa 20 de ani de democratie sau mai putin, poftim, 15 ani ca 5 ne-a luat sa ne dezmeticim, am ajuns sa cred cu disperare ca suntem un popor rudimentar, lenes, cu un mare grad de nepasare, cu o lipsa totala de simt civic si cu o mare doza de invidie fata de semenii nostri.

Nu vreau sa scriu randuri intregi despre asta, sunt destui care se ocupa cu asta si scriu mai bine decat o fac eu. Am sa pun insa din cand in cand pe-aici – ca sa ma descarc –lucrurile care ma dor si ma supara in incursiunile mele prin orasul numit Bucuresti sau prin tara numita Romania. Si le voi grupa sub denumirea “Supararile Ciulendrei”. Ar fi grozav daca cineva dintre voi mi-ar putea spune ce ar trebui facut in tara asta, ceva ce poate nu s-a facut pana acum, ce reteta ar avea succes astfel ca locul in care traim sa devina mai frumos si nu sa se duca naibii de rapa asa cum se intampla acum.

Ca sa pot face dupa aia si o rubrica cu “Bucuriile Ciulendrei” :P

*fotografia acestei postari este preluata de aici.

Visul

Dansau. 

Dansau de parca lumea incepea si se termina cu valsul lor. Copacii, cerul, norii lasau dare intunecate in jurul lor, pamantul ramasese undeva in urma. Aerul era din ce in ce mai fiebinte si rasuflarile lor se amestecau. Ochii li se facusera ca lamele de cutit, aerul le suiera pe langa urechi. Ea se simtea stransa prea tare de bratele puternice, desprinsa aproape de pamant. Sufletul ii ramasese agatat in privirea lui.

Ploaia incepu brusc. Stropii mari i se agatau in gene si ii curgeau apoi pe gat iar parul lung si blond i se lipea de frunte. In jurul lor nu mai era nimeni dar muzica se auzea in continuare, amestecata cu sunetul ploii. Nu-si vorbeau. Nu-si vorbeau pentru ca nu aveau nevoie. De undeva de departe, estompata de aburii ploii, ii privea o silueta tinara si mladioasa. Era tineretea ei. Candelabre de cristal se aprinsera deodata si luminara o sala de bal imensa. Isi privi uimita rochia in iuresul dansului. Voaluri grele scanteiara la o pirueta si din ele se desprinse un parfum de tuberoze.

Inchise ochii si se lasa purtata de vals.

8 martie

Ninge abundent. Iar avem cod galben de ninsoare si viscol pentru sudul tarii.

Este cel putin al doilea an cand ninge abundent de 8 martie. Un an mi-l amintesc eu bine, eram tanara si nelinistita si inotam prin nameti spre restaurantul Perla din Dorobanti, unde ne intalneam vreo 8 femei, toate dornice de dans si voie buna in cinstea zilei lor comune. Pentru cele nascute de foarte putin timp precizez ca pe vremea aia asa ne distram, noi fetele :) Alegeam un restaurant cu orchestra / formatie / muzica live, si musai cu ring de dans si faceam rezervare pentru 8 martie inca de prin februarie. Grupul doritoarelor de distractie era mare si eterogen: mame, fiice, matusi, colege de birou, vecine, prietene, prietenele prietenelor. Distractia era cu atat mai grozava cu cat ne strangeam mai multe. Mi-aduc aminte de cateva restaurante unde ne-am distrat pe cinste ani la randul: Dunarea (nu mai exista, acum e cazino), Salonul Spaniol unde cantau Elena Carstea si Cornel Varban (nu mai exista, nu imi dau bine seama ce mai e in locul lui), Perla (exista, ba chiar are acelasi responsabil sau “sef de sala”).Este incredibil cat de bine se distrau “fetele” intre ele, pe ritmurile orchestrei cuprinsa si ea de frenezie. Fetele aveau varste cuprinse intre 18 si 60 de ani. Orice barbat care intra pe usa restaurantului fie din greseala, fie sa isi caute perechea prea dornica de distractie era primit cu urale, unii chiar erau luati pe sus si adusi in ringul de dans. Se dansa non-stop, orchestra nu mai prididea cu incurajarile si urarile speciale de ziua femeii. Eu una ma distram grozav. Absenta barbatilor ne facea pe toate mai putin atente la sarmul personal si mai dornice de distractie si de joaca, asa, ca intre noi fetele.

Acum, restaurantele unde poti asculta muzica live si dansa sunt extrem de putine (oare de ce, chiar asa?) iar grupurile care fac rezervari de 8 martie sunt mixte iar distractia parca nu mai e atat de speciala. Sau mi se pare mie.

La multi ani, fetelor! Distractie frumoasa alaturi de cei dragi.

*fotografia este luata de aici unde este si un scurt istoric al acestei zile.