vineri, 19 martie 2010

Visul


Dansau de parca lumea incepea si se termina cu valsul lor. Copacii, cerul, norii lasau dare intunecate in jurul lor, pamantul ramasese undeva in urma. Aerul era din ce in ce mai fiebinte si rasuflarile lor se amestecau. Ochii li se facusera ca lamele de cutit, aerul le suiera pe langa urechi. Ea se simtea stransa prea tare de bratele puternice, desprinsa aproape de pamant. Sufletul ii ramasese agatat in privirea lui.

Ploaia incepu brusc. Stropii mari i se agatau in gene si ii curgeau apoi pe gat iar parul lung si blond i se lipea de frunte. In jurul lor nu mai era nimeni dar muzica se auzea in continuare, amestecata cu sunetul ploii. Nu-si vorbeau. Nu-si vorbeau pentru ca nu aveau nevoie. De undeva de departe, estompata de aburii ploii, ii privea o silueta tinara si mladioasa. Era tineretea ei. Candelabre de cristal se aprinsera deodata si luminara o sala de bal imensa. Isi privi uimita rochia in iuresul dansului. Voaluri grele scanteiara la o pirueta si din ele se desprinse un parfum de tuberoze.

Inchise ochii si se lasa purtata de vals.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu