Casa de vis

Am construit in sfarsit, impreuna cu jumatatea mea, mult visata casa de la tara. Asa cum ii sta bine unei perechi trecute de 40 de ani, care si-a mai domolit dorinta de calatorii, de escapade de weekend .. Era o dorinta veche, nascuta din desele noastre drumuri prin frumoasa zona a Valenilor de Munte. Privelistea era superba, ne-am indragostit de ea imediat si am cumparat terenul fara sa clipim. Numai gandul ca vom construi casa noastra - noi stam la bloc - si ca vom avea unde sa sadim un pom sa punem flori si sa stam cu prietenii la gratar ne dadea aripi.

Ceea ce a urmat a fost un lung sir de intamplari menite sa descurajeze pe oricine ar incerca sa construiasca o casa in Romania. Probabil ca daca acum as fi nevoita sa o iau de la capat, as spune politicos "nu multumesc" si mi-as cumpara o casa gata facuta. Din experienta traita astfel pot sa trag urmatoarele concluzii:

- in Romania constructorii sunt orice mai putin constructori. De exemplu, constructorul meu era medic stomatolog. Se gandise ca nu va castiga prea mult ca dentist (cum Doamne iarta-ma sa nu castigi ca dentist ma-ntreb?!) si se hotarase sa-si faca firma de constructii. Nu ma intrebati cum l-am gasit, si sa nu va spun cat de multumita am fost ca mi-a fost recomandat ca fiind "bun si serios" si ce catastrofa a iesit pana la urma lucrarea.

- in materie de constructii de case (sau de orice fel) cred ca exista trei categorii de furnizori de servicii: unii sunt smecheri, altii sunt prosti (bine intentionati, mandri, ei nu sunt interesati de bani, de castig, ci de "renumele lor si de multumirea clientului"..) iar cea de-a treia categorie este alcatuita din adevaratii profesionisti (acestia cred ca nu exista decat in teorie).

Din punctul asta de vedere mai bine lucrezi cu un smecher decat cu un prost. Sau - ca sa nu fiu atat de dura - cu un nepriceput. Smecherul, vrea sa faca bani cat mai multi ca sa aiba de unde "ciupi" astfel ca isi va angaja cei mai buni meseriasi, va tine cat de cat cont de termenele de executie ca sa te multumeasca sa nu vezi ca "ciupeste". Un pic la materiale, un pic la preturi. Treaba va merge bine, are nevoie de multi clienti, rulaje semnificative, e interesat de bani si asta il motiveaza.

Nepriceputul, va respecta cu sfintenie devizele, ba chiar va incerca sa economiseasca, te va lasa sa intarzii cu platile, dar si el va prelungi termenele, si va face constant greseli. Multe din ele grave. Si greselile in constructii sunt, multe dintre ele, iremediabile. Deci, ce preferam? Avand in vedere ca, pentru ca sa remediezi ceva costa mult, mai bine optezi pentru un smecher si incerci sa fi vigilent ca sa fi cat mai putin inselat. Va este clar acum ca noi am avut de-a face cu un nepriceput..

- a treia concluzie ar fi ca in Romania, oamenii nu vor sa munceasca decat in urmatoarele conditii: muncesc putin si castiga mult sau nu muncesc deloc si castiga mult, sau muncesc foarte putin, castiga foarte putin si nu le pasa pentru ca au timp liber sa leneveasca dupa pofta inimii. Marturie stau, pentru mine cel putin, zecile de oferte de munca pe care le-am lansat in tot acest timp de cand ne construim casa si care au ramas fara raspuns, in timp ce o parte din oamenii ce ar fi putut sa munceasca traiesc in conditii de saracie si se complac asa.

Si ca sa nu fiu nedreapta, trebuie sa spun ca in Romania exista si constructori corecti si priceputi, si oameni muncitori. Numai ca eu nu prea mai am norocul sa ii intalnesc in ultimul timp.

Parinti si bunici

Varsta de 40 de ani aduce cu sine nenumarate situatii ciudate cu care trebuie sa te confrunti. Sa vorbim de exemplu despre statutul aparte de bunic / bunica. Cei mai « norocosi », da, cei care au facut copii devreme, si cel mai adesea parintii de fete, se trezesc putin dupa patruzeci de ani cu nepotei si cu mirobolantul apelativ mamaie, tataie, bunicule sau bunico.

Cum sa faci fata acestei situatii ? Evident, bucuria primeaza, micul bebelus este lumina ochilor tai, « ia uite semana leit cu fata noastra / baiatul nostru », e o senzatie stranie si confuza de intoarcere in timp : te vezi tanar, leganadu-ti copilul, ce vremuri, si deodata copilul iti vorbeste cu glas de adult de undeva de deasupra capului tau : « Mama ce faci, uite cum il tii pe ala micu’, pe net scrie ca nu trebuie sa il tii in pozitia aia, il stresezi ! » Te uiti si te intrebi cam cat de stresat trebuie sa fie copilul tau, ca tu cand l-ai nascut nu se inventase netul !

Apoi te pierzi in mormanul de lingurite, biberoane, accesorii diverse, pampersi (afli pentru prima oara ca sunt in functie de greutatea copilului, tu care credeai ca sunt ca scutecele, « universale ») si te chinui sa iti amintesti la ce varsta s-au terminat colicii si cand i-au dat dintii copilului tau.

Nici barbatii nu o duc mai bine. Au o problema existentiala. Pana acum se straduiau sa nu faca mare caz de verigheta, iar acum trebuie sa nu ii ia gura pe dinainte sa vorbeasca prea mult despre culoarea scaunului la nou nascut sau de ce plange copilul daca nu e luat in brate.

In timpul asta prietena ta cea mai buna, care se chinuia de cand o stii sa faca un copil te anunta ca gata, naste, e in drum spre spital deja. Lasi nepotul / nepotica in grija parintilor si fugi sa fi alaturi de ea. Peste vreo doua saptamani va intalniti in parc si va bufneste rasul. Ea cu copilul, tu cu nepotelul.

Care situatie sa fie oare de preferat ? Eu una cred ca cea dintai. Desi probabil ca cei din categoria a doua, care fac copii la 40 de ani sunt, au sufletul mai tanar si traiesc, inconstient, o a doua tinerete.