Pentru mai multe informatii .. intrati pe Google

Cunoasteti sentimentul de neputinta care apare atunci cand aveti nevoie de o lamurire si nu are cine sa va ajute? Cam asa simt eu cand am nevoie de explicatii asupra unui produs anume si nu am la cine sa apelez. Ganditi-va putin ... Unde va faceti cumparaturile zilnice, saptamanale, lunare? Presupun ca intr-un super sau hypermarket. Si eu la fel. Si se intampla sa aveti nevoie sa intrebati ceva anume despre un produs. Ceva care nu este legat de pret sau de raftul pe care il puteti gasi. Ceva care tine de calitatile produsului respectiv. Sau, doamne fereste, chiar ale grupei de produse din care face parte. Si nu ma refer aici la obiectele electrocasnice (pentru ca in cazul lor gasim intotdeauna cate un baiat simpatic care apare dupa un raft, aparent cam nauc, dar care iti turuie profesional tot ce vrei sa stii despre cutare obiect).

Sa luam exemplul produselor alimentare. Cum a fost cazul meu. Fiindca nu gaseam branza ceddar in Mega, am vrut sa stiu daca branza gouda (prezenta in destul de multe variante in magazinul sus numit) este similara branzei ceddar. Asa mi se parea mie uitandu-ma la ea. Si imi ziceam ca as putea cumpara branza gouda in loc de branza ceddar. Dar aveam nevoie de o confirmare din partea cuiva in domeniu. Usor reticenta din start – stiu o sa ziceti ca am idei preconcepute – abordez o tanara vanzatoare ce aranja cu un aer visator niste branzeturi in galantar. Buna seara, zic eu, buna seara raspunde ea cu o expresie de panica pe fata (m-am descurajat mai tare, dar am continuat). Fiti va rog amabila, stiti cumva daca branza gouda e asemanatoare cu branza ceddar, zic eu, deja rusinandu-ma de intrebarea mea atat de traznita. Fata se da un pic inapoi ca in fata unui pericol iminent se gandeste un pic si zice : nu stiu, stati sa chem o colega. Ani, striga ea, vino putin, doamna intreaba ceva de branza.. Ani apare vesela si insufletita, da, ziceti doamna, eu ma mai linistesc, Ani pare ca stapaneste bine branzeturile, doar de-aia a chemat-o colega. Repet intrebarea. Ani se blocheaza da’si revine repede se uita in galantar si zice : gouda avem de doua feluri. Da, zic eu, dar eu as fi avut nevoie de ceddar si voiam sa stiu daca ..In timpul asta, Ani cu ochii in galantar : cedar n-avem. Raman cu vorba-n aer. Ea continua : avem guda ambalata si guda neambalata. Da, dar eu voiam sa stiu daca gouda este asemanatoare cu ceddar ca sa cumpar gouda fiindca cedar nu aveti. Ani zice prompt : nu stiu sa va spun, n-am avut niciodata cedar, deci nu stiu daca seamana cu guda. Da’ uitati-va si Dumneavoastra, seamana ? Era clar, trebuia sa ma limitez la comparatia vizuala. Gustul si consistenta nu aveau, se pare, nici o semnificatie pentru Ani. Multumesc, am zis eu. Si am luat gouda, si am plecat la fel de lamurita precum venisem. Ulterior am aflat – de pe google of course, ca branza gouda - una dintre cele mai de succes branze olandeze - seamana la gust cu cedarul pe masura ce se invecheste. Asadar nu mi se nazarise in zadar ca cele doua branze seamana - si Ani avea dreptatea ei :) Oricum, ce am cumparat eu era prea moale (probabil prea tanara), lipicioasa si un pic amaruie.

Ei, acum, revenind la ideea ce a dat nastere acestui post, imaginati-va ce frumos ar fi sa stii ca poti intra intr-un mic magazin la colt de strada unde proprietarul isi cunoaste produsele ca pe proprii copii, si mai mult, stie sa te sfatuiasca ce branza, ce carne, ce delicatese sa cumperi in functie de meniul la care te gandesti sau ce vin sa « asortezi » la diverse preparate. In loc, noi avem niste roboti care stau in spatele tejghelelor sau printre rafturi si care sunt instruiti numai asupra preturilor si cel mult, asupra marcilor din magazin. In ceea ce ma priveste, daca ar exista asemenea magazine, marile supermarketuri ar putea sa dea faliment linistite.

Va imaginati ca nu am pomenit nimic despre non-stopurile de cartier care ar intra in categoria « mica magazin la colt de strada » doar pentru faptul ca au aceiasi vanzatori nepriceputi si apatici care stiu despre branza ca este de doua feluri « telemea si de vaci » si oricum e mai mult decat stiu despre vanilia adevarata.

Acum am nevoie de doua tipuri de faina : faina pentru prajituri si faina pentru paine. Si cum despre faina nu am stiut pana acum decat ca se mai pune in unele sosuri sa capete consistenta, nu stiu ce sa fac. Sa merg direct in supermarket sau sa ma documentez intai pe internet? Imi imaginez raspunsul vostru, nu va obositi :)

Clipe de toamna

- miros de frunze putrede si fum, copaci superb colorati si ceata care estompeaza dezordinea orasului
- legume si fructe de sezon revarsate din abundenta in piete, borcanele de muraturi si zacusca imbracate fistichiu in toate culorile toamnei
- miros de ardei copti si vinete coapte, de otet fiert cu mirodenii si miere
- mancaruri romanesti, tocanite si ciorbe calde servite in strachini colorate in gradina plina de culorile toamnei, cu carafe pantecoase de vin si sfesnice artizanale cu lumanari calde aprinse in lumina vinetie a dupa-amiezii; vase mari de lut pline de crizanteme pe masa
- ibricul de tuica fiarta aburind dulce pe plita sobei
- dimineti lenese de weekend luminate de veioze galbene aprinse in caldura din casa, dimineti cu vreme innorata si rece si cu lumina albastruie furisata printre perdele
- plimbari pe strazile pustii ale Bucurestiului duminical si in Cismigiul imbracat de toamna

- miros de coaja calda si crocanta de paine scoasa din cuptor si aroma de cafea proaspata in frigul strazii
- inserari ploioase cu frunze galbene si rosii lipite de asfaltul ud in care se reflecta farurile aprinse ale masinilor
- dealuri colorate sublim, cu fuioare de fum si ceata suspendate deasupra si cantec murmurat de talangi in departare
- clopotul ce cheama satul la slujba in diminetile calme de duminica si ploaia marunta ce bate in geam
- ceai cu lapte si miere, sosete calde si pufoase, miros de dovleac copt in toata casa
- billie holiday si „I’ll be seeing you” ...

In Delta Dunarii

Revin in Delta Dunarii mereu cu aceeasi placere. Simt inca de pe drumul aproape pustiu si pierdut printre coline blande ce leaga Harsova de Tulcea – drum pe care nu-l gasesc cu nimic mai prejos decat drumurile din Toscana cu peisajul lor de vis – simt asadar delta, cu fosnetul ei de stuf si trestie. Cu falfaitul aripilor de pelican ce taie cerul albastru si darele lasate pe apa de ratele sperioase. Vad cu placere dinainte, cu ochii mintii, drumul prafuit ce duce din Sulina spre mare prin dreptul cimitirului vechi unde sunt ingropate legende de demult, cu pirati si capitani de vas de pe meleaguri indepartate. Plaja larga si pustie in prag de toamna cu o terasa inca deschisa unde poti manca hamsii cu cartofi prajiti sau chefal la gratar.

De data asta insa, am experimentat ceva nou. Grindul Letea. Drumul din Sulina pana in satul Letea l-am facut in vreo o ora cu o barca cu motor. Aproape de destinatie am intrat pe un canal ingust si marginit de salcii pletoase sub care odihneau lotcile leganate de valuri si in scurt timp am zarit turlele argintii ale unei biserici. Gazda noastra ne astepta pe mal insotita de un catel prietenos, un pui de cocker caruia ii fluturau urechile in timp ce topaia si sarea pe langa noi. Am lasat barca ancorata la mal si am pornit pe jos prin nisipul fin, catre casa gazdei. Drumul ne-a dus pe langa case surprinzator de cochete, vopsite proaspat in alb si albastru intens si cu gradini pline de flori. In curtea gazdei noastre ne astepta sub umbra unui dud batran o masa lunga acoperita cu musama vesela, inflorata. Si bucatele au inceput sa vina: traditionalul bors pescaresc din care se mananca intai bucatile de peste, alaturi de cartofi fierti (doamne, ce cartofi cresc in nisipul din delta dunarii !) stropite cu mujdei-crema mestesugit facut (si dupa care n-a suferit nimeni de diskinezie biliara!). Si a venit apoi zeama, concentrata si acrisoara, tocmai buna sa stinga mujdeiul. Si cand credeam ca ne pocnesc burtile, au intrat in scena vreo 4 platouri pline ochi cu chiftelute de peste in sos de rosii si ardei kapia, cu castraveti acri de vara, langa ele. Ne-am vaicarit un pic si am mancat ca pe seminte vreo 10 chiftelute de persoana. Si cand parea ca numai spritul rece de Recas mai intra in stomacele noastre ce stateau sa plesneasca, gazda noastra a pus pe masa triumfatoare, o tava de crap la protap. Crapul la protap se coace in cuptor, despicat pe burta si asezat pe spate cu tot cu solzi, pe un pat de sare grunjoasa, stropit cu vin, rosii si iar ceva ardei rosu. Corul de vaicareli care a urmat la vederea protapului s-a stins repede cand toti ne-am repezit sa luam cate o bucata si se ne indopam cu pofta, oau ce crocanta coaja si ce dulce carne ! Nici n-am apucat sa inghitim ultima imbucatura si sa ne tragem sufletul ca pe masa au aparut cafele si doua platouri mari cu placinte. Ei bine, placinta cu branza, ca placinta cu branza, dar ce ne-a pus capac cu totul, caci am mancat ca disperatii si chiar n-as putea sa spun unde a intrat tot platoul, a fost placinta cu gutui! Gutuile dulci cursesera prin crapaturile aluatului si se caramelizasera la caldura din cuptor ... mai este ceva de adaugat?

Dupa ospat, fiul gazdei ne-a poftit sa ne urcam in caruta trasa de doi caluti ca sa ne poarte spre padurea Letea. Cine nu stie ce este deosebit cu aceasta padure – cum n-am stiut nici eu pana acum ceva timp – poate citi pe http://www.wikipedia.ro/

Si experienta a fost cu adevarat unica. Sa mergi printr-o padure prin nisip plin de scoici, sa vezi liane si stejari batrani de 700 de ani, sa intalnesti cai salbatici si tauri si sa te pomenesti in luminisuri care au dune de nisip in loc de poienite de iarba – este o experienta rara. Am plecat din Letea cu senzatia ca am trait una dintre cele mai frumoase si inedite zile din viata noastra; taramul acela cu aer curat unde timpul parca curge mai incet, un taram rupt de lumea cotidiana si de agitatia de zi cu zi, ne-a lasat senzatia ca am calatorit undeva, inapoi in timp. Si ce minunat a fost.

Cu metroul bucurestean (partea a II-a)


Fata se uita urat la el, negriciosul intoarce capul sa isi ascunda un zambet satisfacut.
In tren, lume pestrita. Provinciali timizi cu papornite uriase – ecologice ce-i drept – care schimba trenul la Unirea, adolescenti cu casti pe urechi din care razbat ritmuri naucitoare care-i fac sa-si legene soldurile sau sa bata ritmul cu varful piciorului, corporatisti imbracati la costum / deux-piece si purtand genti de piele fina care ilustreaza importanta documentelor continute de ele (din categoria p&l reports, sales forecast, sales reports, market analysis, mission & vision si alte bulsituri americanesti) si care coboara pe la Victoriei si Aviatorilor (deh, downtown-ul bucurestiului de la o vreme incoace).
Ar mai fi de remarcat si categoria avizilor de lectura - ei au intotdeauna o carte pregatita si citesc din ea fie ca gasesc un loc sa se aseze, fie ca stau cu o mana spanzurata in curelusele de pe bara de sprijin si cu cealalta tin cartea si geanta. Slava domnului, de cand cu atatea oferte de carte din partea unor cotidiene sunt multi care citesc (carti) in metrou.
Apoi sunt cei care citesc ziarul – de obicei cel gratuit – impreuna cu vecinii lor care isi lungesc gatul sa vada si ei ceva, fie de jos in sus, fie de sus in jos, fie din lateral.

In ordine, avem apoi categoria cupluri model. Cuplurile model sunt cele care nu-si desprind ochii unul de la celalalt, se saruta (lung si cu ochii inchisi, pierduti) la fiecare 2 minute jumate, se tin de mana, si fie ca stau jos sau in picioare, trupurile lor se atrag ca doi magneti astfel ca stau lipiti ca gemenii siamezi. Cand unul dintre ei coboara, despartirea e mai ceva ca in filmele indiene. Cu catva timp inainte sa ajunga trenul in statie, pupaturile (zgomotoase) se indesesc, ochii usor inlacrimati capata o expresie tragica iar din soaptele lor razbat nume de alint ca « pisi », « iubi », « mutziloi », « inimioara », « ratza » si formule de despartire personalizate in fel si chip. Cel care coboara in statie ii face semn cu mana prin geam celui care ramane si se uita lung, cu un zambet pierit, dupa tren, de parca ar pleca pe front.

Sunt apoi cei care vorbesc tot timpul la telefon. Cu voce tare, ne impartasesc crampeie din viata profesionala sau particulara si nu se sfiesc sa se comporte ca si cand ar fi singuri fata in fata cu persoana cu care stau de vorba.

In dimineata asta sunt bine reprezentate toate categoriile. Trenul pleaca din statie si negriciosul cu tricou mulat pe piept repeta figura cu pravalitul peste blonda scunda si ii de data asta ii reuseste de minune: o calca pe picior. Piciorul incaltat cu o sandaluta ce se tine intr-o curelusa cat o spaghetta. Ma stramb eu de durere in locul ei. Ea se-ntoarce si plina de curaj striga la el « da’ fii domne atent, e a doua oara cand se-ntampla » la care el razand ii spune « scuze, asa e la metrou » si fiindca ea continua sa protesteze, se supara si o admonesteaza pe ton grav : « eeeei, atuncea incalta-te cu ceva, nu vezi ca esti in picioarele goale ? »

Cu metroul bucurestean (partea I-a)

Ora 8.20 dimineata. Ma indrept spre metrou ca in fiecare dimineata la ora asta si pe masura ce ma apropii de statie zeci de oameni din toate directiile mi se alatura; umar la umar inaintam, coboram scara lunga - eu cu multa grija, am un cosmar in care eu cad pe scari si in rostogolire imi rup o mana sau un picior - altii topaind, coborand trepte din doua in doua, deh tineretea. Mirosul inconfundabil al metroului se insinueaza odata cu vantul puternic ce incearca sa ne smulga hainele de pe noi - e clar s-au intersectat doua trenuri in statie - ne ravaseste parul proaspat aranjat (noua, domnitelor, hmm, rectific, poate si domnilor) si ne face sa intram caraghios spre aparatele de taxat, cu pieptul inainte si luptandu-ne cu curentii puternici de aer. Asteptam rabdatori sa ne vina randul, tacanitul cartelelor introduse in aparat combinat cu rotirea seaca a barelor ce permit accesul in statie e deja un zgomot familiar.

Trecem de aparate. Unii dintre noi verifica cu coada ochiului daca "s-a bagat" ziarul Ring sau Compact - whatever. Daca da, se creeaza o mica busculada, in trecere toti intind mana grabiti spre teancul de ziare " pardon, poftiti va rog, multumesc" - in final toata lumea multumita.

Coboram scara cu pas de defilare, in ritm sacadat si egal, accentuat de tocurile domnitelor ce pasesc cu grija sa nu alunece pe gresia treptelor. Ma uit in jur si iar constat ca sunt mai multe femei decat barbati. Sa fie oare din cauza faptului sa sunt mai multi barbati care merg cu masina decat femei? Posibil. Ajungem pe peron si grupul compact de pe scari se rareste pe masura ce inaintez spre vagonul din fata. Fiecare se plaseaza strategic cam in dreptul usii care ii va lasa cat mai aproape de scara ce-i duce la suprafata. Ma uit la cele doua cadrane din capatul peronului ce indica timpul scurs de la plecarea ultimului tren si ora. A trecut un minut si douazeci de secunde si peronul e plin de parca ar fi trecut o jumatate de ora. Deh, ora de varf.

Ma uit pe monitoarele suspendate de-a lungul peronului unde se deruleaza in tacere imagini colorate cu cele mai frumoase insule din lume. E buna treaba asta, timpul trece mai usor. O pala de vant racoros cu miros de cauciuc si plastic ravaseste ziarele deschise ale celor ce-asteapta. Vine. Se aude si un scrasnet indepartat, de parca cineva ar lucra la polizor, undeva in departare. Pala de vant se transforma intr-un curent de aer si directia din care vine trenul se lumineaza usor. Lumea care sta pe scaunele de asteptare se ridica. Ma uit la ceas. Au trecut 3 minute si 40 de secunde la plecarea ultimului tren. Trenul intra in statie parca rostogolindu-se de la mare inaltime si franeaza usor; se opreste. Dupa o scurta ezitare, se activeaza cu un tiuit butoanele de la care poti deschide usile. Lumea dinauntrul trenului iese (putina) in timp ce cei din statie asteapta rabdatori sa poata intra. Intru si eu. Caut un loc in picioare in fata scaunelor. Nu imi place sa stau in usa sau la burduf. "Atentie, se inchid usile" spune vocea placuta din difuzor si beculetele rosii de deasupra usilor clipesc a avertisment. Trenul porneste cu un zvac. Un tanar tuciuriu, cu maieu mulat perfect pe abdomen si cu bratele ca popeye marinarul se dezechilibreaza si aproape ca pica peste o tanara blonda si scunda.