Noiembrie

 

 Si iar nu stiu cand a trecut timpul ..

Sulina, din nou.

Desi iubesc orasul asta tocmai pentru felul in care a ramas incremenit in trecut pentru mult timp, de data asta nu am apucat sa ma plimb prin el decat foarte putin. M-a chemat marea dulce de Sulina, plaja larga, curata si linistita, soarele arzator si mirosul de chefal la gratar si hamsii prajite cu mujdei ce vine dinspre terasa cu umbrele de stuf de pe plaja. Am zacut ca o soparla - e adevarat ca sub umbrela, era cod de radiatii :P - si m-am simtit atat de rupta de stresul obisnuit incat mi s-a parut ca am trait cate trei zile intr-una singura. Nici macar tantarii care au fost de data asta mai multi si mai agresivi ca oricand nu m-au deranjat.

M-au deranjat insa soferii care vin si chiar parcheaza aproape pe plaja desi e o parcare unde ar trebui sa se opreasca. M-au deranjat si pentru ca circula cu mare viteza pe drumurile pustii si pline de colb ce duc spre plaja, ridicand un praf de nu se mai vede om cu persoana. Ma intristeaza ca fata de anul 2006 cand am fost prima oara acolo si erau vreo trei - patru masini in toata Sulina acum le vezi la tot pasul. Dar asta e. O sa continui sa ma intorc la ea mereu pana se va transforma - ca si Vama Veche - in altceva.

Si voi lasa pozele sa vorbeasca pentru ca nu prea am cuvinte sa descriu cum e la mare (si) la Sulina. Este o stare anume pe care o capeti cand esti acolo. Mergeti sa vedeti. Dar va rog eu, lasati-va masinile la Tulcea!

In drum spre Sulina

Terasa cu stuf, chefal si hamsii

Plaja, la 11 dimineata

Marea albastra. Si dulce. Si calda ..

Nisip fierbinte

Relaxare totala

Pontonul din lemn, nou construit

Si Delta

Nemarginita

Intoarcerea la Tulcea. Cu rapida :(

De ce imi place viata la tara

 

 

Strada

Prafuita, plina de gropi, de caini vagabonzi, de masini galagioase si de oameni grabiti. Odata prinsa in vartejul strazii nu pot scapa de ritmul pe care mi-l impune. Imi pun castile de la mp3 player si ascult muzica. Chiar si-asa razbat prin muzica sunete de claxon isteric sau clopotul tramvaielor ce se leagana pe sine. Oamenii sunt grabiti. Preocupati. Le poti citi apasarile pe chip. Banii. Colega sau colegul de birou care le face zile fripte. Seful caruia trebuie sa ii intre in gratie. Banii. Sotul sau sotia care au alte asteptari. Banii. Copilul si rata la gradinita / scoala / facultate. Facultatea si examenele. Mancarea si medicamentele. Banii. Timpul e prea scurt, ploua prea des, cand nu ploua e prea cald, Bucurestiul asta este o mizerie, iar intra astia in greva, cu ce ajung eu maine la serviciu…

Citesc pe fetele oamenilor nemultumire. Resemnare cateodata. Disperare – cat doare expresia asta, parca primesc un pumn in stomac atunci cand o intalnesc. Disperare ca aceea a oamenilor care se arunca in fata metroului. (Parca si vad: un tip cu nimic deosebit, intra in metrou, cumpara o cartela stiind ca va fi biletul pentru ultimul lui drum, trece de aparate, coboara pe peron si asteapta. Trenurile trec regulat, calatorii coboara, urca. Unul singur asteapta. Isi face curaj sau poate e gata sa se razgandeasca. Se uita la oamenii ceilalti, nici ei nu par fericiti. Si intr-un final ceva il impinge in fata trenului ce intra vijelios in statie, cu farurile aprinse. Ultimul gand inaintea noptii eterne e un regret enorm. Disperare.)

In intersectii strada se aglomereaza brusc cu chioscuri de ziare, reviste si carti colorate. Cu tarabe pe care se vand banane si capsuni. Ciorapi si papuci. Flori. Cu lume asteptand sau vorbind la telefon. Mirosurile se amesteca : miros de bujori si de tei, de fum de tigara, miros de fornetti si covrigi calzi, miros de cerneala de tipar, de asfalt incins si gaze de esapament. Calc cu grija sa nu cad, facand slalom printre gropi, dune de asfalt topit si cratere formate in timpul caldurilor toride de vara. Obsesia mea : sa nu pun piciorul aiurea intr-o groapa din asta si sa ma intind pe jos cat sunt de lunga, in mijlocul strazii. Zgomotul strazii creste, soferul unei ambulante se joaca cu sirena si tipatul ei strident te rascoleste. Alarma unei masini porneste brusc pe tonuri inalte si completeaza muzica stridenta a strazii. Intru intr-un magazin. Usa de termopan taie brusc in urma mea zgomotul strazii.

Primavara de acasa

M-am intors de pe meleaguri indepartate unde nu ma gandeam sa mai ajung foarte curand.

Dar vorba aceea, "n-aduce anul ce aduce ceasul", este cat se poate de adevarata.

Mi-a fost dor de casa mea. Mai ales cand admiram casele de-acolo, vechi dar bine intretinute, cu verande cu balansoare comode. 

Mi-a fost dor de strada mea cu gropi in asfalt si caini vagabonzi. Mai ales cand mergeam pe strazi curate strajuite de case albe si gazoane verzi ca smaraldul.

Mi-a fost dor de ai mei, atunci cand toti din jurul meu se straduiau sa ma faca sa uit ca sunt departe de casa.

Mi-a fost dor de orasul meu, cu intersectii aglomerate si zgomotoase, cu aer irespirabil. Mai ales cand conduceam pe drumuri netede taiate prin mijlocul padurilor nesfarsite de pini.

M-am intors acasa si primavara m-a primit cu bratele deschise.

Bine v-am regasit. Mi-a fost dor de voi.