Iarna. In sfarsit iarna.

Vantul puternic viscoleste zapada. O ridica de pe asfalt, de pe masini, de prin copaci, o invarteste prin vazduh formand mici vartejuri repezite ce se izbesc de geamuri si lasa pe ele un praf fin alb in forma de stele.. Suiera vantul. Trosneste tigla de pe casa. Iarna autentica.

Acum colindele cu Hrusca suna altfel. Acum bradul impodobit si luminat a prins viata. Ninge de azi noapte intr-una. Zvonurile despre traficul din Bucuresti sunt catastrofale; masini tamponate in intersectii, trei ore din sudul Bucurestiului pana in Otopeni, coada de 5 kilometri la intrarea in Bucuresti ... Nu imi pasa. E o zi de iarna adevarata. Ca in vremea copilariei mele. Iarna, omat ud pe fata si pe gene, viscol, nas rosu, maini inghetate, ce mai ... IARNA.

As vrea sa merg pe jos sa infrunt viscolul, sa clipesc din genele incarcate de zapada, sa imi doresc sa ajung mai repede acasa sa beau vin fiert cu scortisoara si portocala si sa ma descotoresc de hainele ude si reci. Iarna de campie. Iarna napraznica. Iarna minunata.

Doar ca ar fi trebuit sa vina cu o saptamana mai tarziu.

Magia cadoului perfect

Seara era albastra iar zapada scanteia rece si imaculata acoperind totul: copaci, strazi, masini, acoperisuri. Vocile se auzeau innabusit, de parca toata lumea vorbea cu fularul tras peste gura iar pasii scartaiau pe omat. Era o seara de iarna asa cum isi dorise. Isi desprinse cu greu privirea de pe geam si se uita in casa. Zambi. Cat de mult ii placea decorul de Craciun... Mosi Craciuni micuti, bucalati, imprastiati printre coronite de brad, ingerasi coborand din vazduh deasupra sfesnicelor de argint decorate de sarbatoare, craciunite de un rosu stins ce pictau cate un colt de camera si, peste toate, arome de vanilie si scortisoara si colindele in surdina.

Se uita pe lista. Erau acolo, bifate sau nu, toate cadourile pe care trebuia sa le cumpere, sau numai sa le impacheteze cu drag, erau toate felurile de mancare pe care avea sa le pregateasca cu emotie si incantare pentru oaspeti. Avea multe de facut, dar ii placea sa mai zaboveasca un pic. Odata inceputa treaba, timpul va trece uluitor de repede, totul se va succeda cu repeziciune si va trece si Craciunul asta. Lasa lista deoparte si dadu mai tare muzica. Inchise ochii.

Si lista prinse parca viata. Sub bradul scanteietor se insiruira parfumuri, carti, papusi, fulare si manusi colorate, patine, figurine mici de argint legate cu funda rosie, un joc de sah din jad si o minunata esarfa de matase ...

Lumanarile se aprinsera in sfesnice si argintul luci stins. Si masa se umplu cu bunatati. Erau atat de multe incat se minuna ca incapusera pe vechea ei masa. Erau icre de crap, ca o spuma roza si usoara, era pate din ficatei de pui tavaliti prin unt, aromati cu coniac si innobilati cu funghi porcini, era si curcan in aspic. O pasta de branza minunata asezata pe foi de andive dar si felii apetisante de castraveti pe care somonul afumat se odihnea pe asternut de crema de branza. Platoul cu piept de rata cu sos de portocale era atat de apetisant iar friptura de porc se insotea minunat cu cartofii gratinati.

Pentru oaspetii doritori de mancaruri romanesti zari pe masa si bolul aburind de sarmale scazute in vin alb care o facu sa inghita in sec si sa-si mute privirea spre cozonacul galben si plin de nuca si spre tortul de ciocolata a carui glazura lucea stins langa sticla de sampanie brumata. Mai lipseau doar oaspetii...

Un clinchet ii persista in auz. Deschise ochii. Telefonul suna inca o data si se opri. Pe masa si sub brad nici vorba de daruri minunate si preparate apetisante. Atipise ascultand colinde... Afara ningea linistit. Se gandi zambind la vis dar se intrista un pic. Pe lista ei un singur cadou nu fusese trecut. Unul pe care si l-ar fi dorit mult, unul care ar fi ajutat-o mult de tot! Un blender dragut si iscusit, pe care il vazuse pe internet. Toate preparatele acelea minunate ar fi fost floare la ureche daca l-ar fi avut! Se gandi un pic si scrise pe un biletel: De Craciun, magia cadoului perfect vine de la Braun! Lasa apoi biletelul sub brad, acolo unde ea si familia isi puneau dorintele pentru cadourile de la Mos. Oare va intelege Mosul ca acum ar fi momentul cel mai potrivit sa ii aduca mult visatul cadou?

Colindele cantau in surdina si afara ningea linistit acoperind copacii, strazile, masinile, acoperisurile. Avea sa fie un Craciun de vis ...

Sarea in bucate

Experimentele mele culinare s-au mutat pe un blog dedicat numai lor si anume: http://sarea-in-bucate.blogspot.com/. Va astept cu drag si acolo.

Pregatiri pentru Craciun

In fiecare an, odata cu 1 decembrie intru intr-o stare de frenezie, de asteptare placuta si infiorata a sarbatorilor de iarna. Imi fac planuri pentru masa de Craciun, pentru cadouri, ma gandesc pe cine sa invit in prima zi, apoi in a doua zi ..

Rasfoiesc cu infrigurare jurnalul si caut prin colectia de poze sa vad ce cadouri am luat in anii trecuti, ce meniuri am pregatit, cu cine m-am vazut. Revelionul nu are prea mare importanta, asta poate de cand a devenit atat de important pentru altii, si mai ales pentru agentiile de turism. Totul in jur contribuie la amplificarea emotiei: reclamele, strazile si parcurile impodobite, targurile de Craciun, retetele de bunatati minunate specifice sarbatorilor, colindele care odata cu ziua Sfantului Niculae incep sa se auda de peste tot.

Anul asta insa, un lucru e diferit. Starea de spirit din jurul meu. In afara faptului ca bucuria sarbatorilor e umbrita de o campanie politica murdara si mai agresiva ca oricand, lumea in jurul meu e mai trista. Sunt bani mai putini, probleme mai multe, framantari, intrebari - multe fara raspuns, un viitor incert, perspective sumbre.

Si gandindu-ma la asta imi spun ca as vrea ca toti cei tristi, necajiti, singuri sau descurajati sa aiba parte de cateva cadouri marunte, dar atat de bune pentru suflet si spirit:

- o ninsoare ca in povesti in mijlocul unui targ de Craciun in aer liber, chiar cand canta Hrusca o colinda de Craciun

- de luminile scanteietoare ale brazilor impodobiti din oras

- de o cana de vin fiert cu scortisoara, mar si portocala langa o felie de cozonac

- de copii colindatori cu nasuri rosii, care sa le bata la usa in Ajun si sa le cante cu glas de clopotei

- de un musafir drag, neasteptat cu care sa imparta pranzul de Craciun

- de dimineti calde si pufoase de lenevit in pat cu cafea aburinda si muzica in surdina

- de focuri de artificii superbe la care sa se minuneze ca niste copii

- de filmul Miracolul de pe strada 34

- de o vizita intr-o librarie in care canta colinde in surdina si miroase a carti noi si a ceai cu ghimbir

- de un parc imbracat in promoroaca, strabatut de copii galagiosi cu sanii

- de sanatate, optimism si puterea de a zambi

Si as mai vrea ca toti sa fim mai buni si mai ingaduitori cu ceilalti. Macar pana vine Mosul :)

Poate astfel vom vedea mai multi oameni fericiti pe strada.

Trezirea de dimineata

Cu vreo ora inainte sa sune ceasul mijesc ochii si caut spre geam sa vad: e lumina afara? O dara galbuie pe perdea imi arata clar ca pot sa ma linistesc, felinarele sunt inca aprinse. Nu ma obosesc sa ma uit la ceas, oricum va suna. Adorm fericita si suna. Suna fix cand visele sunt mai colorate, eu in vise mai zglobie, mai tanara si cu parul mai lung, perna mai moale si patura mai calduroasa ca oricand. Intind mana si il opresc inciudata. “Mai stau un pic” imi zic. Si atunci incepe. Ce incepe? Pai incepe lupta cu constiinta. Fix in momentul in care ma bantuie gandul sa bag o scuza super credibila ca sa nu ajung la birou la prima ora. Sau sa nu ma duc deloc.

Binenteles ca imi trec prin minte de la cele mai patetice motive pana la cele mai sobre si fara putinta de tagada. Ma gandesc cu ochii inchisi. Raceala – stare ingrozitoare, muci, ochi plansi, voce guturala “sefu, ma tem sa vin la birou ...daca am luat H1N1?”. Pentru o clipa ma imaginez si ma simt chiar bolnava. Stau la caldurica, ma cuibaresc si mai tare in domnul cu care impart patul de o vesnicie, domnul e cald si ma imbratiseaza in somn, e bine, perna e moale, adorm. Ceasul suna din nou, ii dau iar snooze, you know… Mintea incalcita de somn isi reia activitatea. O alta scuza, sa vedem, parca e prea trasa de par asta cu raceala....O problema de rezolvat la banca, cu creditul, am primit un telefon, “stimata doamna va rugam sa treceti pe la noi de urgenta trebuie sa va ..” Sa va ce? Sa va ce, sa va ce, caut infrigurata un motiv si constat ca nu au ce sa imi. Sau nu stiu eu daca asa ceva se practica. Iar. Iar suna ceasul, ii dau in cap, de data asta il opresc si imi zic, gata lasa scuzele, colega ta saraca te-a rugat sa o ajuti azi, hai nu fi, mergi la servici si gata. «Numai cinci minute » vine raspunsul. Din momentul asta stiu clar ca am intarziat, tai iar – in minte – de pe lista micul dejun, cafeaua (nu, nu toata, jumate din ea, restul o beau in picioare langa usa imbracata in palton si cu manusile in maini) si pachetelul pentru pauza de pranz. Dar mai e pana la momentul ala, deocamdata trebuie, TREBUIE sa ma dau jos din pat – uite si vecinul de deasupra se da, patul ii scartie, i se aud pasii indreptandu-se spre baie, apoi si alte zgomote, nu insistam – pentru ca e foooarte tarziu. Revenirea la pozitia verticala nu e simpla deloc, in cap am o capita de par in care pot sa-si faca cuib vreo 3 vrabii grase, ochii sunt umflati de parca cineva mi-ar fi aruncat un pumn de sare-n fata si limba e lipita de cerul gurii. Si suna telefonul. Ma uit la el stupefiata. E ora 7:30 fratilor, ati innebunit?! Nu disting bine ce scrie pe ecran, clipesc ca soarecele din malai sa dau la o parte sarea. Raspund si zic alo, da, sau asa gandesc cel putin nu stiu daca s-a dezlipit limba de cerul gurii.

La telefon e colega mea care, cu o voce ragusita, ma roaga sa ii transmit eu sefului ca nu vine azi ca a racit si e frica sa nu fi luat gripa porcina.