Azi a fost din nou cutremur. Magnitudine 5.5, n-am idee cat a durat dar am fost surprinsa sa aud unde a fost localizat epicentrul: in Marea Neagra. Adica nu era suficient ca avem cutremure cu epicentrul in Vrancea, trebuia sa ne diversificam, sa avem o alternativa adica nu vine cutremurul din Vrancea, nici o problema poate vine ala din Marea Neagra ...
Colac peste pupaza, un specialist (stim doar cu totii ca dupa cutremure apar la televizor niste specialisti, foarte prompti de altfel, care isi dau cu parerea despre eveniment) spunea foarte hotarat ca este binecunoscut epicentrul din Marea Neagra, si inca foarte activ, oare nu stim ca la 1901 a fost un cutremur devastator cu epicentrul fix acolo?! Am ramas perplexa si mi-am dat seama ca suntem, evident, niste ignoranti . Daca era atat de binecunoscut epicentrul din Marea Neagra si in plus foarte activ, de ce nu s-a vorbit despre el de cate ori s-au facut mese rotunde si emisiuni pe tema cutremurelor din Romania? In fine, am mai adaugat pe lista motivelor pentru care as pleca si maine din Bucuresti, inca unul si m-am gandit apoi cu amaraciune la cat de multe lucruri inspaimantatoare ne inconjoara pe noi oamenii.
Probabil daca cineva s-ar gandi sa faca un top al acestor lucruri - daca nu cumva s-a si facut deja - printre ele s-ar regasi frica de apa, de intuneric, de soareci si paianjeni, de avion, de viteza, de cutremur... Sunt instinctive, nu le poti controla, nu le poti opri, ne domina si ne acapareaza, ne blocheaza gandirea, ne fac picioarele sa tremure, chipurile ne devin palide si transpiratia apare broboane pe frunte; in acelasi timp organismul isi ascute toate simturile - narile se dilata ca sa adulmecam din ce parte vine primejdia, pupilele se dilata, urechile se ciulesc ca in fata unei primejdii de care trebuie sa te aperi. Toate aceste spaime au in spatele lor o frica mare, un numitor comun: frica de moarte. De fapt, ne temem de moarte.
In clipa in care simti leganarea pamantului si realizezi ca este cutremur esti instinctiv cuprins de frica. Eu una port in mine pentru toata viata zvarcolirea pamantului si zgomotul imposibil de descris ce a marcat seara de 4 martie 1977. Port in mine imaginile de cosmar pe care le-am vazut la scurt timp in noaptea aceea prin centrul Bucurestiului si pe care nu le pot uita.
Frica este dominatoare. Si sunt atatea lucruri de care ne este frica.
Colac peste pupaza, un specialist (stim doar cu totii ca dupa cutremure apar la televizor niste specialisti, foarte prompti de altfel, care isi dau cu parerea despre eveniment) spunea foarte hotarat ca este binecunoscut epicentrul din Marea Neagra, si inca foarte activ, oare nu stim ca la 1901 a fost un cutremur devastator cu epicentrul fix acolo?! Am ramas perplexa si mi-am dat seama ca suntem, evident, niste ignoranti . Daca era atat de binecunoscut epicentrul din Marea Neagra si in plus foarte activ, de ce nu s-a vorbit despre el de cate ori s-au facut mese rotunde si emisiuni pe tema cutremurelor din Romania? In fine, am mai adaugat pe lista motivelor pentru care as pleca si maine din Bucuresti, inca unul si m-am gandit apoi cu amaraciune la cat de multe lucruri inspaimantatoare ne inconjoara pe noi oamenii.
Probabil daca cineva s-ar gandi sa faca un top al acestor lucruri - daca nu cumva s-a si facut deja - printre ele s-ar regasi frica de apa, de intuneric, de soareci si paianjeni, de avion, de viteza, de cutremur... Sunt instinctive, nu le poti controla, nu le poti opri, ne domina si ne acapareaza, ne blocheaza gandirea, ne fac picioarele sa tremure, chipurile ne devin palide si transpiratia apare broboane pe frunte; in acelasi timp organismul isi ascute toate simturile - narile se dilata ca sa adulmecam din ce parte vine primejdia, pupilele se dilata, urechile se ciulesc ca in fata unei primejdii de care trebuie sa te aperi. Toate aceste spaime au in spatele lor o frica mare, un numitor comun: frica de moarte. De fapt, ne temem de moarte.
In clipa in care simti leganarea pamantului si realizezi ca este cutremur esti instinctiv cuprins de frica. Eu una port in mine pentru toata viata zvarcolirea pamantului si zgomotul imposibil de descris ce a marcat seara de 4 martie 1977. Port in mine imaginile de cosmar pe care le-am vazut la scurt timp in noaptea aceea prin centrul Bucurestiului si pe care nu le pot uita.
Frica este dominatoare. Si sunt atatea lucruri de care ne este frica.
Ancestrala frica.
RăspundețiȘtergere