Am invatat sa spun NU.
Mi-a luat ceva timp, trebuie sa recunosc. Au trecut vreo 40 de ani – hai, fie, mai putin, cand eram mica probabil ca stiam foarte bine sa zic cuvantul asta.
Pana acum ceva timp mi-era greu sa refuz un om. Chiar si un om care ma enerva cu insistenta lui, imi cerea sa fac prea mult sau chiar sa muncesc pentru el ca dupa aceea sa primeasca toate laudele si recompensele.
Mi-era greu sa spun NU chiar daca era “NU pot”, “NU vreau”, “NU sunt de acord”, “NU am facut asta pana acum si nici nu am s-o fac”. In final faceam in asa fel incat sa nu zic nu si totusi reuseam sa refuz, dar era un refuz in doi timpi. Doar ca sa nu zic NU. Simteam ca refuzul meu categoric l-ar face nefericit pe cel venit sa ceara ceva. Imi imaginam ca toata lumea e ca mine si ca nimeni nu ti-ar cere ceva absurd, ticalos, caraghios sau ca nimeni nu ar cere ceva cuiva daca nu ar fi foarte important pentru el. In timp, mi-am dat seama ca multi dintre cei din jurul meu imi cereau lucruri pe care ei nu le-ar fi acceptat daca ar fi fost in locul meu. Cereau cate ceva din lene. Din comoditate. Din dezinteres. Din rasfat.
Erau si situatii de genul “vrei sa mergi la spectacolul cutare ? eu am luat bilet dar nu mai pot merge ..”. Si acolo mi-era greu sa zic NU. “Vrei un pic de prajitura?” Da, ziceam eu, desi tineam dieta. Mi se parea ca NU este un cuvant care raneste, loveste, ca refuzul doare mai mult sau mai putin.
Uitandu-ma in urma realizez ca era un semn de slabiciune. Intre timp, am invatat suficiente lucruri despre oameni si viata, si despre mine, incat sa pot spune NU.
Am exersat intai cu agentii de vanzari. Mai ales cu cei de la Zepter. Apoi cu agentii de asigurari. Apoi cu cei de la Pagini Aurii. In fine, cu toate categoriile de salesmani sacaitori si agresivi (nu vreau sa jignesc pe nimeni, stiu ca asa trebuie sa fie). Si apoi si cu cei dragi si apropiati, daca era cazul. Am spus "NU" de cate ori am simtit ca trebuie sa fac asta. Si a mers. Acum ma consider mult mai sincera si onesta in dialogul meu cu ceilalti, chiar daca ei probabil ar fi preferat sa nu ma schimb ...
Mi-a luat ceva timp, trebuie sa recunosc. Au trecut vreo 40 de ani – hai, fie, mai putin, cand eram mica probabil ca stiam foarte bine sa zic cuvantul asta.
Pana acum ceva timp mi-era greu sa refuz un om. Chiar si un om care ma enerva cu insistenta lui, imi cerea sa fac prea mult sau chiar sa muncesc pentru el ca dupa aceea sa primeasca toate laudele si recompensele.
Mi-era greu sa spun NU chiar daca era “NU pot”, “NU vreau”, “NU sunt de acord”, “NU am facut asta pana acum si nici nu am s-o fac”. In final faceam in asa fel incat sa nu zic nu si totusi reuseam sa refuz, dar era un refuz in doi timpi. Doar ca sa nu zic NU. Simteam ca refuzul meu categoric l-ar face nefericit pe cel venit sa ceara ceva. Imi imaginam ca toata lumea e ca mine si ca nimeni nu ti-ar cere ceva absurd, ticalos, caraghios sau ca nimeni nu ar cere ceva cuiva daca nu ar fi foarte important pentru el. In timp, mi-am dat seama ca multi dintre cei din jurul meu imi cereau lucruri pe care ei nu le-ar fi acceptat daca ar fi fost in locul meu. Cereau cate ceva din lene. Din comoditate. Din dezinteres. Din rasfat.
Erau si situatii de genul “vrei sa mergi la spectacolul cutare ? eu am luat bilet dar nu mai pot merge ..”. Si acolo mi-era greu sa zic NU. “Vrei un pic de prajitura?” Da, ziceam eu, desi tineam dieta. Mi se parea ca NU este un cuvant care raneste, loveste, ca refuzul doare mai mult sau mai putin.
Uitandu-ma in urma realizez ca era un semn de slabiciune. Intre timp, am invatat suficiente lucruri despre oameni si viata, si despre mine, incat sa pot spune NU.
Am exersat intai cu agentii de vanzari. Mai ales cu cei de la Zepter. Apoi cu agentii de asigurari. Apoi cu cei de la Pagini Aurii. In fine, cu toate categoriile de salesmani sacaitori si agresivi (nu vreau sa jignesc pe nimeni, stiu ca asa trebuie sa fie). Si apoi si cu cei dragi si apropiati, daca era cazul. Am spus "NU" de cate ori am simtit ca trebuie sa fac asta. Si a mers. Acum ma consider mult mai sincera si onesta in dialogul meu cu ceilalti, chiar daca ei probabil ar fi preferat sa nu ma schimb ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu