Cer prea mult?

Sa plece iarna.

Sa nu mai simt gerul naprasnic muscandu-ma de barbie, inghetandu-mi intr-un rictus stupid maxilarele, jupuindu-mi mainile ce cauta infrigurate manusile.

Sa vina vara.

Sa fie cald si mustele sa bazaie plictisite. De undeva, sa se auda cantand in surdina Jean Moscopol sau Ada Falcon. Soarele cald, cald, sa intre in camera prin lamele oblonului asezand gratare de lumina pe pereti. Prin dara de soare sa joace firicele de praf. Sa stau toropita intr-un fotoliu si sa privesc printre gene pe fereastra spre coroana umbroasa a nucului ce nu isi misca nici o frunza.  Sa miroasa a tocanita cu marar proaspat, a ardei copt si a gratar.

Sa plece iarna.

Sa nu-mi mai fie groaza sa cobor trepte pline de gheata. Sa nu imi mai indes gluga imblanita pe cap, sa nu imi mai pun pulovere pe mine si o pereche de sosete in plus in picioare. Sa nu mai privesc copaci desfrunziti, nori negri ce atarna zile-n sir pe cer si gradini pustiite si triste.

Sa vina vara.

Sa bag lopata in pamantul reavan si sa dau de rame roz si grase. Gargaritele si ochiul domnului sa se plimbe pe frunzele verzi si zvelte. Sa miroasa a iarba tunsa proaspat si sa ma feresc de o albina mult prea zeloasa in timp ce incerc sa culeg cirese zemoase.

Sa merg pe o plaja pustie si sa zac la soare pe nisipul fierbinte; valurile sa fosneasca lenes pana adorm. Sa miroasa a sare si a peste si pescarusii sa dea tarcoale tipand ascutit.

Sa vina vara.