Dimineata cu ploaie, vant rece si peisaj de toamna. Galbenul auriu al copacilor s-a mutat pe asfaltul ud .. si lumea paseste grabita si nepasatoare pe covorul natural. In casa e cald si bine si la radio canta o melodie care imi aduce aminte de concediul din Toscana. Inchid ochii si sunt acolo intr-o clipa..
De oriunde te-ai uita, peisajul este tipic toscanez. La Prodaia, pensiunea agroturistica la care stam, e inconjurata de maslini, pe campurile ce o marginesc se itesc faimosii pini ai Toscanei iar in spatele casei de oaspeti se ridica zidurile unei manastiri vechi transformate acum in azil pentru batrani. Giancarlo si sotia lui sunt primitori, el are in jur de 60 si ceva de ani, poarta ochelari fumurii, e inalt, ragusit si rade foarte prietenos. Stam cu el la lumina stelelor si a lumanarilor in prima seara si la un pahar de vin rosu discutam cu placere despre tarile noastre. Stie destule despre Romania – fiul lui e un fel de ambasador UNESCO in Romania si Bulgaria - si isi doreste sa vada manastirile din Moldova. Sotia lui este la fel de placuta, genul intelectual cu radacini mic-burgheze. Suntem primii lor oaspeti din Romania.
Avem un apartament superb, decorat cu mult bun gust. Mobilierul, perdelele, obloanele din lemn, zugraveala totul este clasic, poti sa iti imaginezi ca te-ai intors in timp, in perioada interbelica. Numai televizorul si frigiderul din bucataria cocheta iti amintesc ca esti undeva in secolul 21.
Ambitiile noastre sunt mari. Vrem sa vedem vreo 8-10 orase in 6 zile. Si reusim sa vedem cam tot ce ne-am propus, chiar daca asta inseamna ore bune de condus masina si plimbari indelungi in soarele Toscanei, mai fierbinte ca niciodata. Temperaturile sunt ingrozitoare (38 de grade) aerul tremura de fierbinteala, strazile sunt, la orele amiezii, pustii de turistii care se retrag in restaurante la racoarea aerului conditionat. Vizitam pe rand San Gimignano – absolut uimitoare asemanarea celor doua turnuri cu gemenii din NY – Colle Val d’Elsa (un pic pustiu si mai putin impresionant decat altele), Pienza, Cortona (superb si atat de vechi, ca o bijuterie de tezaur) Montalcino, Montepulciano (de neuitat, cea mai fierbinte zi, prima degustare de vin – celebru! din viata mea si de ulei de masline artizanal). Arrezzo, superb, mult peste asteptari si marcat de amintirea unui pranz cu ribollita, celebra supa toscaneza, intr-o tratttoria tipica, incantatoare. Apoi Insula Elba, cu Portoferraio, cu marea cu tarmul ei cu pietre albe si lucioase si trecerea cu bacul (impresionant prin dimensiuni dar si aspect), gustul calamarilor prajiti deliciosi si vinul la carafa. Zilele noastre de nastere le sarbatorim intr-un mic si cochet resturant din Costafabbri (mica asezare de la marginea Sienei in care se afla La Prodaia) cu ai carui proprietari ne imprietenim in cele patru seri petrecute acolo. Aici gustam prima oara celebrii « pici » toscanezi si ii gasim deliciosi. Siena ocupa in calatoriile noastre un loc aparte; revenim aici de mai multe ori – stam practic la periferia ei – pentru ca e un oras superb. Concediul este perfect, putin cam alert ritmul in care cutreieram prin Toscana, insa frumusetea locurilor si aerul atat de special al Italiei compenseaza mult acest neajuns.
Intoarcerea in tara este grea, obositoare, oprirea in Verona ne scoate din ritm (iarasi masa copioasa, cu bruschette de tot felul, prajituri si inghetata) astfel ca nu reusim sa ajungem in aceeasi zi decat aproape de Graz si sa innoptam la un motel (scump, dar foooarte dragut) pe autostrada. A doua zi, facem 1,100 de km si ajungem acasa foarte tarziu, la 4 dimineata, dupa un drum de noapte infiorator pe Valea Oltului si pe autostrada Pitesti-Bucuresti, foarte aglomerata contrar asteptarilor. Dar in final, ramane amintirea unei vacante superbe, cu soare fierbinte, peisaj de vis, orase de poveste, altfel spus vesnic incantatoarea Italie.
De oriunde te-ai uita, peisajul este tipic toscanez. La Prodaia, pensiunea agroturistica la care stam, e inconjurata de maslini, pe campurile ce o marginesc se itesc faimosii pini ai Toscanei iar in spatele casei de oaspeti se ridica zidurile unei manastiri vechi transformate acum in azil pentru batrani. Giancarlo si sotia lui sunt primitori, el are in jur de 60 si ceva de ani, poarta ochelari fumurii, e inalt, ragusit si rade foarte prietenos. Stam cu el la lumina stelelor si a lumanarilor in prima seara si la un pahar de vin rosu discutam cu placere despre tarile noastre. Stie destule despre Romania – fiul lui e un fel de ambasador UNESCO in Romania si Bulgaria - si isi doreste sa vada manastirile din Moldova. Sotia lui este la fel de placuta, genul intelectual cu radacini mic-burgheze. Suntem primii lor oaspeti din Romania.
Avem un apartament superb, decorat cu mult bun gust. Mobilierul, perdelele, obloanele din lemn, zugraveala totul este clasic, poti sa iti imaginezi ca te-ai intors in timp, in perioada interbelica. Numai televizorul si frigiderul din bucataria cocheta iti amintesc ca esti undeva in secolul 21.
Ambitiile noastre sunt mari. Vrem sa vedem vreo 8-10 orase in 6 zile. Si reusim sa vedem cam tot ce ne-am propus, chiar daca asta inseamna ore bune de condus masina si plimbari indelungi in soarele Toscanei, mai fierbinte ca niciodata. Temperaturile sunt ingrozitoare (38 de grade) aerul tremura de fierbinteala, strazile sunt, la orele amiezii, pustii de turistii care se retrag in restaurante la racoarea aerului conditionat. Vizitam pe rand San Gimignano – absolut uimitoare asemanarea celor doua turnuri cu gemenii din NY – Colle Val d’Elsa (un pic pustiu si mai putin impresionant decat altele), Pienza, Cortona (superb si atat de vechi, ca o bijuterie de tezaur) Montalcino, Montepulciano (de neuitat, cea mai fierbinte zi, prima degustare de vin – celebru! din viata mea si de ulei de masline artizanal). Arrezzo, superb, mult peste asteptari si marcat de amintirea unui pranz cu ribollita, celebra supa toscaneza, intr-o tratttoria tipica, incantatoare. Apoi Insula Elba, cu Portoferraio, cu marea cu tarmul ei cu pietre albe si lucioase si trecerea cu bacul (impresionant prin dimensiuni dar si aspect), gustul calamarilor prajiti deliciosi si vinul la carafa. Zilele noastre de nastere le sarbatorim intr-un mic si cochet resturant din Costafabbri (mica asezare de la marginea Sienei in care se afla La Prodaia) cu ai carui proprietari ne imprietenim in cele patru seri petrecute acolo. Aici gustam prima oara celebrii « pici » toscanezi si ii gasim deliciosi. Siena ocupa in calatoriile noastre un loc aparte; revenim aici de mai multe ori – stam practic la periferia ei – pentru ca e un oras superb. Concediul este perfect, putin cam alert ritmul in care cutreieram prin Toscana, insa frumusetea locurilor si aerul atat de special al Italiei compenseaza mult acest neajuns.
Intoarcerea in tara este grea, obositoare, oprirea in Verona ne scoate din ritm (iarasi masa copioasa, cu bruschette de tot felul, prajituri si inghetata) astfel ca nu reusim sa ajungem in aceeasi zi decat aproape de Graz si sa innoptam la un motel (scump, dar foooarte dragut) pe autostrada. A doua zi, facem 1,100 de km si ajungem acasa foarte tarziu, la 4 dimineata, dupa un drum de noapte infiorator pe Valea Oltului si pe autostrada Pitesti-Bucuresti, foarte aglomerata contrar asteptarilor. Dar in final, ramane amintirea unei vacante superbe, cu soare fierbinte, peisaj de vis, orase de poveste, altfel spus vesnic incantatoarea Italie.
Amintiri numai bune pentru o zi de toamna ploioasa si rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu